Căprioarele al treilea succes consecutiv

Echipa feminină de volei CS Rapid București și-a consolidat poziția de lider al Seriei Est, din Divizia A2,. după un succes categoric, repurtat astăzi, în Sala Polivalentă CFR ”Rapid”. Căprioarele, conduse de antrenorul Mihai Duță, s-au impus în fața celor de la ACS Transilvania Brașov cu scorul de 3-0 (25-15, 25-23, 25-9). Doar în setul de mijloc ostilitățile au fost mai echilibrate, celelalte manșe fiind dominate net de voleibalistele feroviare.

În deschiderea cuplajului cu fileu, de astăzi, băieții au fost învinși de către CSM Suceava cu 3-0 (25-17, 25-16, 25-20), într-un meci contând pentru Divizia A2, Seria Est.