Compania Națională Aeroporturi București sponsorizează deplasarea karateka la Campionatele Mondiale

CS Rapid București a inițiat demersuri către Ministerul Transporturilor și către Compania Națională de Aeroporturi București, în vederea sponsorizării unor sportivi feroviari, calificați pentru Campionatele Mondiale de seniori și juniori, care vor avea loc la Dublin, în Irlanda, în perioada 15-20 mai 2016.

Solicitarea noastră a găsit ecou, iar 8 sportivi legitimați la secția de karate a CS Rapid București, însoțiți de un antrenor, vor face deplasarea la această competiție importantă, grație implicării și înțelegerii Companiei Naționale de Aeroporturi București, instituție care a înțeles importanța acestui demers și ne-a ajutat.

CS Rapid București mulțumește, pe această cale, factorilor decizionali din Ministerul Transporturilor și din Compania Națională de Aeroporturi București, pentru sprijinul oferit secției de karate a clubului nostru și, implicit, pentru sprijinul oferit sportului românesc la nivel general.

Precizăm că în mod constant, karateka legitimați la CS Rapid București se întorc acasă cu medalii de la Campionatele Europene și Mondiale. Adăugăm și faptul că forul național de specialitate, Federația Română de Karate WKC, în a cărui sarcină intra deplasarea sportivilor selecționați la lotul național al României, și-a declinat competența financiară, neavând capacitatea de a asigura transportul pe ruta București-Dublin și retur.

Cei 9 membri ai delegației rapidiste,selecționați la lotul național al României, care vor efectua deplasarea la Campionatele Mondiale de la Dublin, grație suportului Companiei Naționale de Aeroporturi București, sunt următorii:

Vlad Iorga, Florin Botez, Dragoș Gioancă, Marin Dumitru, Gabriel Miulescu, Ioana Matei, Alexandra Dragne, Sabina Beldeanu și antrenorul Mihaela Mihalache.

Lasa un comentariu