Handbalistele au cedat greu la Buzău

Echipa feminină de handbal Rapid București a cedat greu cu scorul de 27-24 în fața celor de la SCM Gloria Buzău, într-un meci disputat la Sala ”Romeo Iamandi” din Buzău.

Formația noastră, antrenată de Carmen Amariei, vine după două meciuri excepționale, 26-24 cu Zalău și 25-20 cu Craiova în Cupa României. Handbalistele rapidiste sunt calificate în sferturile de finală ale Cupei României și luptă pentru menținerea în primul eșalon valoric național.