Handbalistele eliminate din Cupa României

La Sala Polivalentă ”Rapid” a avut loc partida contând pentru optimile de finală ale Cupei României la handbal feminin, între CS Rapid USL Metrou București și HCM Rm. Vâlcea. Fetele noastre au fost depășite clar de miza jocului, dar și de o adversară superioară.

Vâlcencele s-au impus cu scorul de 30-24 (15-11), giuleștencele comițând o serie de erori individuale.

Obiectivul principal al rapidistelor rămâne evitarea retrogradării, în condițiile unui efectiv decimat de accidentări.

În campionat, pe 28 februarie vom juca în deplasare cu CSU Danubius Galați.