Parcurs bun pentru baschetbaliști la Galați

La Galați are loc, în acest week-end, cea de-a doua etapă a Campionatelor Naționale de baschet 3X3, organizate sub egida Federației Române de Baschet.

La băieți feroviarii au ieșit din grupe după o serie frumoasă de victorii: 19-14 cu FC Argeș Pitești, 22-12 cu US of Moldova și 21-17 cu Pirații din Brăila. În sferturile de finală, formația noastră, pregătită de către antrenorul Marius Bulancea, va întâlni pe Phoenix Galați. Baschetbaliștii noștri sunt neînvinși în competiție până în momentul de față, după ce au câștigat prima etapă, de la București.

La fete, rapidistele au pierdut cu Sepsi SIC Sf. Gheorghe, scor 13-12, după care au câștigat meciurile cu 15-8 în fața celor de la CSM Târgoviște, respectiv 11-10 cu Agro Squad. În semifinale, elevele lui Nicolae Militaru vor întâlni pe Agro Squad.

Mult succes!