Tricoul Alinei Dobrin premiul pentru partida de duminică

După cum se știe, echipa feminină de handbal CS Rapid USL Metrou București va susține duminică, 29 ianuarie, cu începere de la ora 11.00, un nou meci pe teren propriu, în compania celor de la CNOT Iași, în programul Diviziei A. Începând cu această etapă, ultima a turului, la fiecare meci disputat pe teren propriu, un suporter, ales prin tragere la sorți, va primi un tricou al unei handbaliste. Toate jucătoarele noastre vor semna echipamentul, primul tricou care urmează a fi pus în joc fiind cel cu numărul 10, purtat de Alina Dobrin.
Procedura desemnării câștigătorului va urma unele reguli simple. Biletul de acces în sală trebuie păstrat, iar la pauză se va efectua tragerea la sorți care va desemna fericitul câștigător. Biletele sunt inscripționate cu o serie care va fi anunțată la pauza meciului, de către crainic, urmând ca suporterul respectiv să se prezinte cu biletul doveditor, la masa oficială, pentru a-și ridica ”trofeul”. În cazul în care suporterul nu se prezintă, se efectuează o nouă tragere la sorți, cu biletele rămase în urnă, ori, dacă nu este posibil, tricoul se reportează pentru următorul joc de acasă al fetelor.
Un suporter nu poate câștiga două tricouri într-un sezon, așadar, cel care va intra în posesia primului premiu, nu va mai putea fi desemnat câștigător încă odată.
Vă așteptăm pe toți la sală, în speranța că această nouă provocare va aduce un imbold proaspăt pentru suporterii giuleșteni care, fără îndoială, reprezintă un jucător în plus, acasă, dar și în deplasare!