Victorie categorică a handbalistelor

Echipa feminină de handbal Rapid București a câștigat un nou meci în Divizia A. Adversară a fost formația ACS 181 SSP București, care a ales să organizeze meciul chiar în Sala Polivalentă ”Rapid”.

feroviarele, conduse de către antrenorul Robert Licu, s-au impus fără emoții cu scorul de 42-22 (21-11), diferența de valoare între echipe fiind indubitabilă. Lotul folosit a fost următorul: Olivia Nanu, Andreea Vizitiu – Georgiana Bazon 5g, Alexandra Trifan 3, Andreea Trăilă 8, Iuliana Abbara 2, Mihaela Doica 1, Georgiana Brătulescu, Bianca Ionescu 1, Andreea State 2, Marina Ilie 8, Amalia Coman, Victoria Agape 3, Cristina Timofte 1, Patricia Moraru 4 și Camelia Carabulea 4.

Rapid are 42 de puncte și este lider al seriei. Următorul meci va avea loc pe 13 ianuarie, ora 12.00, la Sala Polivalentă ”Rapid”, în compania celor de la Spartac UNEFS.

Victoria din această seară a fost dedicată în mod special celor două jucătoare care își serbează ziua de naștere pe 11 ianuarie, Georgiana Bazon și Marina Ilie. De asemenea, un alt punct important este cel al revenirii suporterilor la sală, galeria giuleșteană fiind la înălțime.