Atleți rapidiști la Balcaniadă

Mai mulți atleți legitimați la CS Rapid București au fost selecționați pentru lotul național al României, care va participa la Balcaniada de la Pitești, programată în perioada 25-26 iunie.

Din echipa României fac parte Andreea Ogrăzeanu (100 metri, 200 metri și ștafetă 4X100 metri), Beatrice Puiu (heptatlon), Alexandru Baciu (triplusalt), Cosmin Dumitrache (110 metri garduri).Nu este, deocamdată, cunoscută poziția Federației Române de Atletism, în ceea ce privește poziția lui Mihai Donisan, căruia i s-a ridicat suspendarea provizorie și a participat la un concurs în Olanda.

Mult succes tuturor atleților rapidiști care vor apăra culorile României la ediția cu numărul 75 a Balcaniadei atletice.