Echipa masculină de polo abordează cu un lot nou sezonul
Echipa masculină de polo a CS Rapid București va aborda cu o nouă configurație a lotului, sezonul competițional 2016-2017. Pe lângă cei rămași din vechea garnitură, antrenorul Silviu Ceobanu va avea la dispoziție câteva achiziții, cum ar fi Dragoș Pandelea (Sportul Studențesc Corona Brașov), Dan Rujan și Mircea Mihai (ambii Steaua). Alți doi poloiști au venit la Rapid sub forma unui împrumut pe termen de un an: Nichita Novac (Dinamo) și Cristian Tănase (Steaua).
În plus, un număr de nouă jucători juniori (șase de la CSS Triumf, unul de la Dinamo și doi de la Steaua) vor evolua cu dublă legitimare, în Superligă, pentru caschetele alb-vișinii.
Poloiștii rapidiști vor debuta în sezon cu două deplasări duble, la Steaua și la Sportul Studențesc Corona Brașov, urmând ca primele meciuri pe teren propriu să fie programate în luna noiembrie, cu Crișul Oradea.
Programul oficial încă nu a fost anunțat de către Federația Română de Polo, așa că acesta mai poate suferi modificări de ultim moment.