Eșec onorabil la Craiova

Echipa feminină de handbal CS Rapid USL Metrou București a evoluat astăzi la Craiova, în compania localnicelor de la SCM Universitatea, în Liga Națională. După o primă repriză în care am jucat de la egal la egal cu puternica formație olteană, fetele noastre au cedat ritmul și au fost învinse, finalmente, cu 29-24.

Totuși, evoluția elevelor lui Vasile Mărgulescu ne dă dreptul să sperăm că evitarea retrogradării este un obiectiv tangibil.

De remarcat și că, în semn de mulțumire pentru susținere, toți suporterii care au efectuat deplasarea pe cale ferată, s-au întors cu autocarul echipei, alături de handbaliste.

Sâmbătă, 13 ianuarie, de la ora 16.00, rapidistele întâlnesc pe teren propriu pe CSM Bistrița.

Vă așteptăm la meci!