Guvernul a deblocat premierile naționale pentru sportivi

 

Guvernul României a adoptat, la propunerea formulată de către Ministerul Tineretului și Sportului, modificarea Ordonanței 57/2015, cel mai recent act normativ care menținea blocarea premierilor pentru sportivi, la nivel național.

Astfel, începând cu data de 1 august 2016., pentru performanțele deosebite obținute în competiții sportive, Ministerul Tineretului și Sportului, COSR, federațiile sportive naționale, Federația Sportului Școlar și Universitar, ministerele și alte instituții centrale care au în subordine structuri sportive, pot acorda sportivilor, în funcție de valoarea performanței, de importanța și amploarea competiției, de contribuția personală și în limita bugetului aprobat, premii/recompense în lei și/sau în obiecte, până la valoarea sumelor prevăzute în anexa actului normativ menționat.