Handbalistele în formulă completă

Echipa feminină de handbal CS Rapid USL Metrou București s-a reunit astăzi, 13 iulie 2017, la Sala Polivalentă ”Rapid”, în formula completă cu care se va aborda noul sezon al Ligii Naționale Feminine.

La lot s-au prezentat și cele trei straniere proaspăt transferate: Laura Dord (Franța), Hristina Nedelijkovic și Kristina Graovac (ambele Serbia). De asemenea, Georgiana Bazon, accidentată grav în stagiunea anterioară, este aptă de efort și a participat la antrenamentul de forță efectuat astăzi, de giuleștence.

Lotul complet cuprinde 19 jucătoare, iar pregătirea va continua pe plan local. Între 22 iulie și 2 august se va efectua un al doilea cantonament, la Petroșani, după care se revine acasă pentru o dublă amicală cu HCM Roman, în 4-5 august. Le vom întoarce apoi vizita celor de la Roman, iar prima etapă din sezonul care ne așteaptă cu o superbă provocare, este programată pe 6 septembrie.

Urmăriți pe pagina noastră de Facebook o galerie foto de la acest antrenament.