Maria Luana Grigoriu câștigătoarea Cupei României

La Bascov, în județul Argeș, au avut loc întrecerile contând pentru Cupa României la haltere pentru juniori I, sub 20 de ani.

La fete, categoria de greutate 63 de kilograme, Maria Luana Grigoriu a reușit rezultate excelente. Ea s-a impus cu 88 de kilograme la smuls și 112 la aruncat, totalul de 200 de kilograme fiind un rezultat dătător de speranțe pentru halterofila noastră, în perspectiva Campionatelor Europene și Mondiale la care urmează să participe.

la băieți, categoria +105 kilograme, Paul Ioniță s-a clasat pe locul secund cu performanțe de 100 de kilograme la smuls, 145 de kilograme la aruncat și cumul de 245 de kilograme la total.

Ambii sportivi au obținut, după această participare, calificarea la etapa finală a Campionatelor Naționale de juniori I. Cei doi se pregătesc la CS Rapid București sub îndrumarea antrenorilor Pavel Rugea și Marius Ulăreanu.

Felicitări!