O altă victorie a poloistelor

Echipa feminină de polo CS Rapid București a disputat alte partide la turneul al doilea, de la Tg. Mureș, al Campionatului Național de junioare. fetele lui Edy Rusu au învins H2O Tg. Mureș cu 26-3, după care au cedat cu Crișul Oradea, cu scorul de 13-6.

Ele ocupă poziția a treia, cu 12 puncte, iar azi termină meciurile, cu o dispută contra celor de la Torpi Tg. Mureș. Competiția nu se va încheia acum, ultimul turneu, cel care va decide clasamentul final, fiind programat în luna mai, la București.

Vești bune avem și de la Călărași, unde echipa feminină de handbal junioare III a obținut, matematic, calificarea în al doilea turneu semifinal al Campionatului Național. Fetele pregătite de Adriana Milea au câștigat meciul cu CSA Axiopolis Sport Cernavodă cu 26-13 (13-5), după care ieri au dispus de HC Activ CSO Plopeni, cu 24-21 (14-12).

cele două victorii ne-au adus pe locul al treilea al turneului, în condițiile în care primele patru merg mai departe. Rapidistele susțin azi ultimul joc din turneu, cu CS Chimia Rm. Vâlcea, de la ora 12.00. Partida are loc la Școala gimnazială nr. 11 din Călărași.