Obiective frumoase pentru poloiștii feroviari

Echipa masculină de polo Rapid București se află în fața unui nou start în Superliga Națională. Feroviarii vor juca la Bazinul ”Tolea Grințescu – Floreasca” din București, pe 13 și 14 octombrie, de la ora 11.00, în fața vicecampioanei naționale CSM Digi Oradea, în prima etapă dublă din competiție.

Antrenorul principal Silviu Ceobanu ne-a declarat: ”Avem o echipă formată din tineri talentați și ambițioși. Sperăm să ne depășim performanța de anul trecut. Țintim chiar intrarea în play-off deși știm că va fi foarte dificil de atins acest obiectiv. Oricum, dorim să creștem permanent calitatea jocului prestat și să obținem cât mai multe victorii. De asemenea, ne bucură foarte tare că, după mult timp, Rapidul va reveni acasă și va juca în Bazinul Giulești, care va fi modernizat și dat în folosință. Sperăm chiar să organizăm un turneu în noul bazin giuleștean”.

În actuala ediție de Superligă s-au înscris nouă echipe, una mai mult în comparație cu sezonul trecut. Formația nou-venită este CSM Tg. Mureș.

Mult succes poloiștilor cu caschete alb-vișinii.