Odihnește-te în pace Radu Beligan!
Maestrul teatrului românesc, Radu Beligan, a încetat din viață la venerabila vârstă de 97 de ani.
Monumentul scenei românești a intrat în Cartea Recordurilor, după ce în această primăvară a interpretat rolul omonim în premiera piesei sugestiv intitulată ”Nemuritorul”. Longevitatea sa ieșită din comun, alături de talentul nativ cizelat grație miilor de roluri pe care le-a interpretat în cei 75 de ani de carieră, fac din maestrul Radu Beligan o personalitate a teatrului și a societății românești inegalabilă și, în egală măsură, inconfundabilă.
În anul 1982, la doar 3 ani după premiera mondială a piesei ”Amadeus” care avusese loc la Londra, Radu Beligan a urcat pe scena Teatrului Giulești pentru interpretarea rolului principal, la premiera națională a piesei. Succesul a fost garantat, episodul giuleștean fiind rememorat de către Beligan, apoi, în toate dialogurile sale cu oamenii de teatru. Radu Beligan a interpretat o serie de personaje și în piese de teatru radiofonic, stilul său inconfundabil potențând personaje care altfel păreau banale.
Dincolo de scenă și de activitatea didactică dedicată teatrului, Radu Beligan a fost un împătimit iubitor de sport. A susținut până în ultimele clipe de viață, de exemplu, promovarea sportului național românesc, oina, fiind, de asemenea, prezent în multe cazuri pe stadioanele bucureștene.
Pentru toată cariera, Radu Beligan merită măcar acest mesaj de adio din partea CS Rapid București.
Mulțumim maestre pentru tot! Teatrul românesc și universal nu va mai fi același fără tine!