Poloistele în cantonaament pentru Campionatul European

Federația Română de Polo a transmis o telegramă de convocare, pe adresa CS Rapid București. Obiectul acesteia sunt jucătoarele noastre Albertha Iancu, Valentina Marican, Andra Bunea, Iulia Șerpu și Alina Olteanu care se vor prezenta marți, 19 iunie, la ora 9.15, la Bazinul ”Dinamo” din București, pentru un cantonament de pregătire al echipei naționale de junioare U19.

Caschetele tricolore s-au calificat pentru turneul final al Campionatului European feminin U19, care va avea loc în perioada 9-16 septembrie, la Funchal, în Portugalia. Fetele noastre au fost repartizate, prin tragere la sorți dirijată, într-o grupă alături de Grecia, Rusia și Turcia. La competiția continentală sunt calificate 16 echipe naționale.

Mult succes!