Poloistele și-au respectat blazonul

Echipa feminină de polo Rapid București a terminat Campionatul Național de senioare cu o victorie împotriva celor de la Dinamo, scor 15-8. Rapidistele și-au respectat blazonul, învingând marele rivale Steaua și Dinamo, la ultimul turneu al competiției, în condițiile în care fetele noastre deveniseră, matematic campioane, de la finele turneului precedent.

Caschetele alb-vișinii au luptat pentru palmares și pentru victorii de prestigiu, apreciate de către suporterii rapidiști, împotriva unor rivale de tradiție, precum Steaua și Dinamo.

Titlul cucerit de poloiste dublează o altă mare performanță obținute de ele în acest sezon, adjudecarea Cupei României. Rapidul a realizat un excepțional event la polo feminin, în plus, o serie de jucătoare ale noastre fiind selecționate și în echipele naționale ale României.

Lotul utilizat de antrenorul Eduard Rusu, în campania triumfală, a fost următorul: Iulia Șerpu, Demi Carpatoarea, Ivana Corovic, Alina Olteanu, Floria Simion, Andra Bunea, Valentina Marican, Toth Iohanna, Marina Balakireva Beatrice Diaconu, Bianca Lazăr, Albertha Iancu și Maria Andronova.

Succesele obținute de poloiste vin într-un moment propice pentru secția de specialitate din cadrul CS Rapid București, în curând urmând a fi dat în folosință și Bazinul Giulești, refăcut cu sprijinul Companiei Naționale de Investiții.

Întreaga suflare rapidistă le felicită pe componentele echipei feminine de polo și le mulțumește pentru eforturile depuse în acest sezon istoric.