Portret de campion

La 16 ani este unul dintre cei mai promițători sportivi ai Clubului
Rapid București. În ciuda vârstei, degajă o maturitate ieșită din
comun, e modest, rațional și gândește ca un adevărată campion ce
este! În această toamnă el a cucerit primul titlu important din
cariera sa de pugilist. E, o categorie unde nu are așadar rival în
România!
Ștefan Stavri este elev în clasa a X-a la Colegiul Tehnic „Dinicu
Golescu” din Capitală. Fatele său mai mare, Antonie, în vârstă de
19 ani, este de asemenea legitimat la Clubul Sportiv Rapid. Ambii sunt
pregătiți de tatăl lor, maestrul Mihai Stavri. Mezinul familiei
Stavri, Dimitrie, 12 ani, se pregătește și el să debuteze în box,
anul viitor însă!
La primul interviu din carieră, Ștefan Stavri nu a avut nicio emoție.
A povestit despre înfrângeri așa cum a făcut-o și atunci când a
vorbit despre izbânzile sale. În final, Ștefan și-a propus un
obiectiv pe măsura ambiției sale!

„Boxul e sportul potrivit pentru mine”

– Ștefan, în primul rând felicitări pentru titlul național cucerit!

– Mulțumesc!

– Nu te întreb cum a fost la Brăila, vom ajunge și acolo! Mai bine
povestește-ne cum ai ajuns la box!
– Aveam 12 ani. Începusem să practic atletismul, lungime, viteză.
Fratele meu mai mare, Antonie, făcea deja box, tata antrena. Niciunul
dintre ei nu m-a influențat însă. Am descoperit boxul singur, atunci
când după antrenamentele de la atletism mă opream în sala de box.
Și mi-a plăcut. Foarte repede am ajuns la concluzia că boxul e
sportul potrivit pentru mine.

– Primul meci? Îți mai amintești?
– Primul meci important a fost în anul următor, 2019, la Campionatele
Naționale de Cadeți de la Târgu Jiu. Mă pregătisem, eram optimist.
Boxam la categoria 44 kilograme. Am pierdut chiar din primul tur!
dversarul meu, Eduard Mușet avea, să spun așa, ceva mai multă
experiență. Să știți că a fost un meci echilibrat. A dat și el,
am dat și eu!

„Tocmai ce primisem o palmă zdravănă”

– Acesta a fost anul 2019?
– Nu! Tot în 2019 am fost la Cupa României. De această dată m-am
pregătit mult mai bine și am ajuns până în finală, unde, din
păcate, am pierdut. Reușeam însă să cuceresc prima mea medalie ca
pugilist!

– Ce a urmat?
– Tragedie!

– Ce tragedie?!
– Vă povestesc imediat! Anul următor, în 2020, am mers la
Campionatele Naționale de Cadeți de la Arad. Am plecat cu gândul să
iau titlul. În ciuda pandemiei, mă pregătisem foarte bine. Deși nu
mai aveam voie în sălile de antrenament mă antrenam prin parcuri,
acasă. Atunci când s-a putut am avut câteva sparringuri cu sportivi
mult mai grei decât mine. I-am bătut pe toți. Am boxat, atunci, la
Arad, la categoria 50 kilograme. În meciul pentru medalii am pierdut
în fața fostului și viitorului campion național. A fost o decizie la
limită, la puncte… Nu reușisem să mă întorc acasă nici măcar cu
o medalie… Am fost foarte dezamăgit. Tocmai ce primisem o palmă
zdravănă.

„A fost meciul care mi-a dat o încredere extraordinară”

– Reușisei totuși să impresionezi, să te faci cunoscut.
– Așa este. Anul următor am fost chemat la Centru Olimpic pentru
Juniori de la Brăila. Maestrul Valentin Vâlceanu mă văzuse în
timpul unui sparring, la Brăila, și m-a oprit acolo.

– Cum a fost perioada petrecută la Brăila?
– Una foarte dificilă, dar obligatorie pentru marea performanță.
Fără telefon, fără dulciuri, fără mama, fără tata. În puținul
timp liber stăteam de vorbă cu mine, mă gândeam la viitorul meu în
box. Mă pregăteam cu domnii George Pertea și Marian Pița. În primul
an, 2021, ca sportiv al Centrului Olimpic, am boxat la Cupa României
pentru juniori de la Zalău. În semifinale l-am întâlnit pe Dănuț
Gârleanu, campionul european. A ieșit un meci pe cinste, la finalul
căruia toată lumea m-a aplaudat deși nu fusesem declarat
învingător. A fost meciul care mi-a dat o încredere extraordinară.
Mulți mă văzuseră pe mine câștigător! În același ani, la
Campionatele Naționale pentru juniori de la Brăila, am început în
forță. În semifinale l-am învins pe campionul național, dar am
pierdut în finală în fața unui sportiv din Câmpia Turzii. Am fost
prea sigur de titlul de campion, nu am mai reușit să mă bobilizez
așa cum fac de obicei.

„Mi-am luat însă revanșa!”

– Anul 2022 te-a găsit tot la Centrul Olimpic de la Brăila?
– De acolo am mers la un turneu internațional găzduit de Brașov unde
am pierdut în fața unui grec ce avea să câștige turneul.

– Apoi a venit primul titlu!
– La Brăila, la Cupa României. Am fost foarte bine pregătit și,
odată ajuns în finală, nu i-am dat vreo șansă adevrsarului. În
ultimul act l-am întâlnit pe pugilistul de la Câmpia Turzii, cel care
mă bătuse cu un an înainte în finala Cupei României! A urmat un nou
turneu internațional, de această dată la Gheorgheni. Eram la
categoria 60 kilograme. După primele trei tururi în care nu avusesem
probleme, în semifinale am dat nas în nas cu grecul care măbătuse la
Brașov! Mi-am luat însă revanșa!

„Nu am stat pe scaun în colțul ringului în nicio pauză!”

– Așa ai ajuns la Campionatele Europene de la Montesilvano, Italia.
– Am fost selecționat la lotul național cu destinația Montesilvano.
Acolo m-am oprit în sferturile de finală. În lupta pentru medalii,
după o luptă foarte strânsă, am pierdut la un israelian. Cred că
experiența și-a spus cuvântul.

– Și, iată, am ajuns și la titlul național! Cum a fost la Brăila?
– A fost un turneu reușit. Din toate punctele de vedere. M-am mobilizat
foarte bine, știam ce am de făcut, am fost cap de serie numărul 1, am
studiat adversarii. Am făcut meciuri foarte frumoase și am reușit să
impresionez prin boxul practicat, prin tehnică și prin pregătirea
fizică foarte bună. Nu am stat pe scaun în colțul ringului în nicio
pauză! M-am simțit foarte bine.

„Mihai Leu, foarte tehnic, un talent extraordinar”

– Care sunt calitățile unui campion?
– Pe lângă cele fizice, un campion trebuie să gândească strategic,
să se mobilizeze, să se automotiveze, să facă sacrificii. Eu, toate
acestea le-am învățat de la tatăl meu.

– Ce faci în timpul liber?
– Ies pe lângă casă, cu prietenii. Mai joc fotbal! Îmi place
fotbalul, deși, dacă stau bine și mă gândesc, îmi plac toate
sporturile.

– Ce pugilist te-a impresionat cel mai mult?
– Mihai Leu! Era foarte tehnic, un talent extraordinar, avea forță
explozivă, își surprindea în permanență adversarul.

„Vreau să merg la Campionatele Europene pentru tineret”

– La ce ar trebui să mai lucrezi?
– La forță.

– Cui datorezi ascensiunea ta?
– Tatălui meu, cu siguranță. A fost mereu lângă mine și m-a
susținut. Așa cum am mai spus, tata nu m-a obligat să fac box.

– Pentru anul 2023 ce pregătești?
– Vreau să merg la Campionatele Europene pentru tineret și să mă
întorc cu o medalie. Apoi vreau să particip la toate turneele
internaționale de anul viitor. În același timp trebuie să mă țin
în continuare de școală, pentru e foarte importantă.

„A fost un moment de cumpănă”

– Care e obiectivul tău cel mai îndrăzneț?
– Să mă calific la Jocurile Olimpice din 2028! Rețeta o știu deja:
foarte multă muncă, concentrare, sacrificii. Știu ce am de făcut.
M-am obișnuit cu acest stil de viață. Nu sunt ca alți adolescenți
de vârsta mea, care abia așteaptă să iasă afară, la joacă, la
distracție. La Brăila, la Centrul Olimpic, locuiam la cămin. Ca să
nu mă plictisesc sau să nu mă gândesc la altceva boxam cu umbra ore
în șir, vorbeam cu mine însumi despre ce am de făcut ca sportiv. Am
fost ca în armată, dar am rezistat. Alții nu au reușit.

– Ai avut vreun moment în care ai dorit să te oprești?
– Povesteam despre anul 2020, de acea tragedie, când m-am întors de la
Arad fără medalie. A fost un moment de cumpănă. Eram foarte
supărat. Tata m-a lăsat un timp să mă hotărăsc dacă voi continua
sau nu. Nu a pus presiune pe mine. Când a observat însă cu nu vreau
să renunț, atunci a venit încurajări.