Precizare a CS Rapid București în legătură cu deplasarea organizată a suporterilor la Constanța
CS Rapid București a demarat, pe parcursul acestei săptămâni, o acțiune prin care a pus la dispoziție suporterilor rapidiști, posibilitatea de a efectua gratuit, organizat, deplasarea la Constanța, unde echipa de handbal feminin va susține partida din Divizia A, duminică, 18 septembrie, ora 13.00, contra formației Universitatea Neptun.
Demersul nostru nu a avut ecoul scontat în rândurile simpatizanților, astfel că la sediul CS Rapid București s-a prezentat joi, 15 septembrie, o persoană însoțită de fiica sa, care, aflând că sunt singurii înscriși, și-au manifestat intenția de a renunța la deplasare.
Li s-a indicat să revină vineri, 16 septembrie, în speranța că vor mai apărea și alți doritori, pentru a se putea constitui un grup de suporteri care, pe baza unui tabel nominal, să beneficieze de transport gratuit CFR, pe ruta București – Constanța și retur, în ziua meciului.
Aceleași două persoane au revenit la sediul clubului în data de 16 septembrie, iar la informația că nimeni altcineva nu mai merge prin această modalitate, au renunțat la facilitatea oferită de CS Rapid București.
Ne exprimăm regretul pentru că nu am putut strânge un grup care să le susțină pe fete la debutul în noua stagiune și, totodată, le explicăm celor care deformează realitatea, prin rândurile de mai sus, care este situația de fapt.
Vă mulțumim pentru că ne susțineți!