Programul detaliat al echipelor rapidiste de polo
Așa cum am afirmat și cu alte ocazii, secția de polo a CS Rapid București este una de importanță strategică. În această săptămână avem meciuri foarte importante, atât la băieți cât și la fete.
La Bazinul ”Anatolie Grințescu”, fost Floreasca, din București, echipa feminină va participa la turul al treilea al Campionatului Național de junioare, după următorul program:
Vineri, 19 mai, ora 9.00, cu Victoria Chișinău
Vineri, 19 mai, ora 18.00, cu CSS 1 București
Sâmbătă, 20 mai, ora 10.00, cu H20 Tg. Mureș
Sâmbătă, 20 mai, ora 19.00, cu Crișu Oradea
Duminică, 21 mai, ora 10.00, cu Torpi Tg. Mureș
Clasamentul competiției, în momentul de față, arată astfel:
- CSS 1 București 30 de puncte
- Crișul Oradea 22
- Rapid București 15
- Torpi Tg. Mureș 6
- H2O Tg. Mureș 0
Echipa Victoria Chișinău nu figurează în ierarhie, dar punctele din meciurile contra acestei formații se contabilizează. La finele acestui turneu se vor stabili medaliatele actualei ediții.
Echipa masculină de polo a CS Rapid București va juca sâmbătă, 20 mai, la Arad, contra celor de la AMEFA, cu începere de la ora 18.30. Arădenii au 1-0 la general, în această serie pentru locurile 5-6. Dacă poloiștii noștri vor învinge, după 4-9 în primul joc, seria se prelungește cu decisivul de duminică, 21 mai, de la ora 11.00.
Mult succes ambelor noastre echipe de polo pe apă.