Rapid – CSM Alexandria 61-43 la baschet feminin
Echipa feminină de baschet Rapid București a reușit să se impună în Liga Națională, pe teren propriu, în fața celor de la CSM Alexandria, cu scorul de 61-43 (20-13, 7-8, 13-10, 21-12).
Fetele noastre, conduse de către Dan Militaru și Ioana Pinter, au condus tot meciul, fiind net superioare partenerelor de întrecere. Raluca Matei, deși a fost eliminată pentru cinci greșeli personale, a terminat cu double-double din 17 puncte și 16 recuperări. Roxana Bejan a avut o linie statistică în care au intrat 9 puncte și 11 recuperări, iar căpitanul echipei, Florina Stănici-Diaconu s-a remarcat cu 7 puncte, 6 recuperări și 6 pase decisive. Câte 4 intercepții au reușit Raluca Matei, Alexandra Lupusavei și Florina Stănici-Diaconu.
Echipa rapidistă a ajuns la un total de 12 puncte și ocupă locul secund al clasamentului din grupa valorică B. Acest meci era inițial planificat pentru 1 decembrie, dar s-a disputat în devans.