Răspuns al FR Handbal către CS Rapid

Ca urmare a demersurilor efectuate de CS Rapid București în urma meciului de handbal feminin în care am întâlnit SCM Craiova, Federația Română de Handbal, prin intermediul Comisiei Centrale de Arbitri, ne-a transmis un răspuns pe care vă lăsăm să îl judecați dumneavoastră.

În urma acelui meci, echipa noastră a retrogradat din Liga Națională de Handbal, însă specialiștii CS Rapid București au sesizat un număr de 17 greșeli de arbitraj împotriva feroviarelor, pe care le-am și semnalat, la momentul respectiv, inclusiv prin intermediul site-ului www.clubulrapid.ro.

În adresa de răspuns, CCA afirmă că doar 5 din cele 17 greșeli sesizate sunt valabile, restul de 12 fiind invalidate de către cei în drept. Pe de altă parte, Comisia Centrală a Arbitrilor, organism din structura Federației Române de Handbal, simte nevoia unei justificări, în finalul scrisorii remise pe adresa clubului giuleștean. Se precizează că arbitrele Năstase și Stanciu ar fi greșit din cauza presiunii băncilor tehnice și a suporterilor.

Legitima noastră întrebare este următoarea: pentru ce era nevoie de această justificare concluzivă? Cinci greșeli, după știința noastră, într-un joc de handbal în care arbitrii trebuie să ia sute de decizii, reprezintă o marjă de eroare mai mult decât acceptabilă. Atunci pentru ce Federația Română de Handbal dă explicații suplimentare?

În rest, fără a intra în polemică, vă lăsăm, dragi suporteri rapidiști, latitudinea de a judeca acest aspect.

Mulțumim că ne susțineți!