Știați că Stadionul Giulești are o istorie memorabilă?

Stadionul ”Giulești – Valentin Stănescu”, bun patrimonial al CS Rapid București, are o istorie memorabilă, savuroasă și încărcată de simboluri. O mică parte din ea veți regăsi și în rândurile de mai jos, pe care vă invităm să le lecturați.

Începuturile echipei de fotbal rapidiste ne găsesc pe CAB sau Romcomit, stadioane bucureștene aparținând altor cluburi, în timp ce rugbyștii jucau pe Triunghi, undeva spre Chitila. Conducătorul echipei de fotbal Rapid București, vestitul Costică Bauer, a impus un spirit profesionist la echipă și și-a folosit relațiile din străinătate, în folosul clubului. Astfel, el a plecat la Viena de unde a adus mai multe rânduri de echipament de la omonima noastră vieneză, iar apoi a dat marea lovitură.

Aflând că stadionul Highbury, unde joacă vestita Arsenal Londra, va intra în reparație, a plecat spre Anglia de unde s-a întors cu un vapor încărcat de materiale de construcție, scaune, accesorii și așa mai departe. Bauer a primit de la arhitecții britanici și planul de construcție al arenei care apoi, la Giulești, a fost urmărit până la detalii, aproape în totalitate. După modelul londonez, a fost instalat în Giulești liftul original de pe Highbury, Giuleștiul devenind astfel singurul stadion cu un astfel de accesoriu, din țară și din sud-estul Europei, fapt care i-a conferit un farmec aparte.

Sigur că particularitățile constructive ale Giuleștiului diferă un pic, tocmai pentru că și locul era diferit. De exemplu, o cale ferată a trebuit să fie mutată pentru ca tribuna a doua, care oricum este un pic oblică, să poată fi așezată.

În perioada interbelică, lucru pe care puțini îl știu, Giuleștiul avea două peluze și două turnuri. Bombardamentul american care s-a abătut asupra Bucureștiului pe 4 aprilie 1944 a făcut prăpăd în zona Gării de Nord și a cartierului Grivița, fiind lovite mai multe obiective civile. Printre ele și Stadionul Giulești, o bombă distrugând peluza dinspre sală și unul dintre turnuri. De atunci, pentru că nu a mai fost reconstruit, Giuleștiul a rămas în formă de potcoavă, chiar fiind supranumit așa de către suporteri și gazetari.

Mai târziu, arena a fost închisă cu o a doua peluză, însă istoria romantică a clubului feroviar nu trebuie, în opinia noastră, să uite de astfel de episoade.