Suporterii, al optulea jucător al Rapidului

Partida de ieri, dintre Dinamo și CS Rapid USL Metrou, 28-22 în Divizia A, a fost una epică din punctul de vedere al clubului nostru li, mai ales al suporterilor.

Fără a intra în nuanțe metaforice, suporterii chiar au fost al optulea jucător al echipei. În tribună au fost, până la urmă, în jur de 200 de înfocați susținători ai Rapidului, deși numărul de bilete alocat lor, conform regulamentelor, era de 100. Restul de galerie a găsit metode să intre în sală și să se alăture grupului care achiziționase pe cale oficială biletele de acces.

Suporterii au cântat, au aplaudat și s-au manifestat pro-Rapid pe toată durata meciului, fără nicio secundă de pauză. Ei au fost factorul mobilizator atunci când fetelor le-a fost greu. În prima repriză, când Dinamo avea 9-3, ei, suporterii, au apăsat pedala de accelerație și le-au scos pe jucătoare din acea groapă de potențial.

Ei au fost cei care le-au reconfigurat forța psihică elevelor lui Vasile Mărgulescu și, să recunoaștem, le-au purtat spre un rezultat favorabil. In corpore, handbalistele au recunoscut, după meci, că dacă nu ar fi beneficiat de minunatul sprijin al suporterilor, nu ar fi remontat handicapul.

Galeria, acest personaj colectiv care face parte din familia rapidistă, este principalul artizan al rezultatului de ieri de la Sala Dinamo. Iar dacă sportiv fetele au pierdut, la diferență care ne ajută însă, la capitolul imagine, galeria Rapidului a surclasat-o, în deplasare, pe cea a rivalei Dinamo.

De aceea ne bucurăm că am lansat, de curând, o idee marcă înregistrată CS Rapid București: echipa începe cu numărul 0, suporterii rapidiști.

De obicei articolele se încheie cu fraze concluzive, deștepte și întortocheate, respectându-se stilul publicistic. Sperăm că nu se supără nimeni dacă doar ne întrebăm, înainte de a ne lua ”la revedere” până duminică, la următorul meci: ce ne-am fă făcut și ce ne-am face fără voi dragi suporteri rapidiști?