Trei judoka în pregătire pentru competițiile majore
Trei judoka legitimați la CS Rapid București au fost selectați și se pregătesc pentru competițiile de obiectiv ale anului 2018. Ana Maria Huțanu (foto kimono albastru) se află într-un stagiu la Cluj-Napoca, în timp ce Victor Mocanu este în Austria, pe un program olimpic de tineret.
La Poiana Brașov, într-un stagiu finanțat din bursele olimpice pentru juniori, se regăsește Matei Maliarciuc. Toți trei sunt antrenați de către Cristian Pintrijel și reprezintă speranțe pentru reprezentarea internațională a Rapidului și a României, în anul competițional 2018.
Mult succes!