Veste bună pentru rapidiști! Proiectul de reconstrucție al stadionului înaintează

Cea mai bună veste pentru rapidiști, înainte de sărbătorile de iarnă, este că proiectul de reconstrucție al Stadionului ”Valentin Stănescu-Giulești” prin intermediul Companiei Naționale de Investiții, continuă.

La momentul actual s-a ajuns la etapa licitației, lucrarea fiind deja atribuită, prin procedură legală, către o societate specializată. S-a întocmit studiul de fezabilitate și, în curând, se va proceda la achiziția de materiale, astfel că în anul 2018 lucrările vor demara.

Deoarece nu deținem informații referitoare la lungimea duratei diverselor etape din proiect, nu ne putem pronunța asupra termenelor următoare.

Există însă o singură certitudine! Stadionul ”Valentin Stănescu-Giulești” va suferi ample lucrări de modernizare și de mărire a capacități.

Hai Rapid!i