Victorie de palmares pentru poloiste
Echipa națională feminină de polo a României a învins, la Izvorani, selecționata Germaniei cu scorul de 9-6, în returul play-off-ului pentru calificarea la turneul final al Campionatului European. Acest succes este însă doar unul de palmares, deoarece nemțoaicele se impuseseră în tur cu scorul de 22-14. Astfel, cu rezultatul general de 28-23, Germania s-a calificat pentru competiția continentală.
În lotul național al României au fost selecționate și patru poloiste legitimate la Rapid București. Johanna Toth a înscris două goluri, iar Floria Simion unul. Au mai fost incluse în echipă Albertha Iancu și Andra Bunea.
Pe de altă parte, echipa națională masculină de polo a României a reușit calificarea la Campionatul European de la Barcelona, după o a doua victorie contra Cehiei, în deplasare, cu 17-6. Scorul general al dublei manșe a fost de 37-11. Căpitanul naționalei României, Cosmin Radu, este și președintele de onoare al echipei feminine Rapid București. Pentru returul de la Brno, Cosmin Radu a fost odihnit, fiind lăsat la dispoziția echipei sale de club.