Victorie în fața liderului la baschet feminin

Într-o partidă restanță din turneul semifinal al Ligii I la baschet feminin, Rapid s-a impus în fața liderului CSU Alba Iulia cu categoricul scor de 88-59. Fetele noastre, pregătite de antrenorul Dan Militaru, au jucat dezinvolt și au reușit o victorie clară, care le consolidează statutul de favorite pentru promovarea pe prima scenă.
Rapidistele au urcat pe locul secund în clasament, cu 20 de puncte, la o lungime distanță de albaiulience, care au însă un meci în plus disputat.
S-a stabilit și ora meciului de duminică, 21 mai, la baschet masculin, contra echipei din Miercurea Ciuc. Meciul respectiv începe la ora 12.00.