Victorie pentru baschetbaliste la Ploiești

Echipa feminină de baschet a CS Rapid București a deschis cu dreptul săptămâna sportivă a feroviarilor, printr-o victorie repurtată în restanța de la Ploiești, susținută împotriva localnicelor de la CSS CSM, cu scorul de 69-62.

Grație acestui succes, elevele antrenorului Dan Militaru au urcat pe locul 4 în clasamentul turneului semifinal din Liga I, cu 15 puncte, având încă o restanță.

La finele săptămânii, fetele noastre vor juca acasă cu Agronomia București.

Vești bune și de la lupte libere, unde antrenorul Cornel Zaharia a avut elevi înscriși la Cupa Steaua, competiție desfășurată în acest week-end. Gheorghe Bîrlădeanu a fost al doilea la categoria de greutate 66 de kilograme, în timp ce David Tîrțan a cucerit medalia de bronz la 35 de kilograme.

Felicitări tuturor!