Victorie spectaculoasă a voleibalistelor
Echipa feminină de volei CS Rapid București s-a impus într-o manieră spectaculoasă și categorică în etapa a doua a Diviziei A2, Seria Est, la Constanța, în fața celor de la CSS 1 Mementos. Căprioarele, conduse de antrenorul Mihai Duță, s-au impus fără dubii cu scorul de 3-0 (25-16, 25-15, 25-9). Diferența de valoare a fost evidentă, iar rapidistele merită toate aplauzele pentru abordarea profesionistă de la malul Mării Negre. Fetele noastre au închis astfel o superbă trienală, completată de victoriile de la handbal și baschet, repurtate în dimineața zilei 29 octombrie 2016.
La volei masculin, Rapid a fost învinsă în deplasare de CTF Mihai I cu scorul de 3-1 (25-14, 22-25, 25-22, 25-16), într-un meci contând pentru Divizia A2, seria Est.